Sfaturi şi recomandări pentru prevenirea şi tratarea acneei

De când mă ştiu m-am confruntat cu acneea, motiv pentru care, în articolul de azi, am reunit câteva sfaturi utile şi recomandări pentru prevenirea şi tratarea acneei. Personal, nu pot să spun că am avut o acnee severă, însă suficient de pronunţată încât să îmi cauzeze disconfort şi nesiguranţă, mai ales în perioada adolescenţei. În momentul de faţă îmi apar doar ocazional câteva coşuri, în special în ‘acea perioada a lunii’ sau când sunt foarte stresată. Nu sunt vreo expertă în acest domeniu şi nici nu vă ofer remedii miraculoase, dar cred că postarea de azi poate fi de ajutor celor care se confruntă cu această problema. Să începem!

tratament-acnee

Cel mai important sfat ar fi să accepţi faptul că suferi de acnee. Este un lucru normal, se întâmplă multora, iar acest lucru nu te face să fii inferior altor persoane cu absolut nimic. Este necesar să te înarmezi cu răbdare şi perseverenţă, pentru a găsi cauza acneei şi tratamentul potrivit pentru vindecarea ei, în cazul tău. Trebuie să fii conştient că nu există nici un remediu pe lume, care să facă coşurile să dispară peste noapte, de aceea este bine să încerci mai multe variante şi să vezi care este cea care ţi se potriveşte. Ştiu că este un lucru uşor de zis, dar mai greu de făcut, însă este pentru binele tău. Cu cât te stresezi mai mult, cu atât cresc şansele să îţi apară noi coşuri, este un cerc vicios în care nu trebuie să cazi!

artworks-000185341635-8j5xty-t500x500

Un alt sfat important, în cazul fetelor, este demachierea tenului cu sfinţenie în fiecare seară. Este de prisos să enumăr motivele pentru care acest pas este atât de esenţial, chiar şi în cazul în care nu suferi de acnee, dar totuşi aş vrea să atrag atenţia că acest proces trebuie să fie făcut corect şi conştiincios. Aici mă refer la faptul că, în afară de soluţiile care îndepărtează machiajul, tenul ar trebui să fie spălat şi cu un gel de curăţare, sau orice altceva vă face plăcere să folosiţi, atât seară, pentru a îndepărta din profunzime urmele de machiaj, cât şi dimineaţă pentru a înlătura impurităţile acumulate pe perioada nopţii (sebum, transpiraţie).

face-wasking

img_4810

Strâns legat de machiaj, aş mai menţiona şi faptul că pensulele sau ustensilele pe care le folosim pentru aplicarea machiajului, trebuie şi ele curăţate cu rigurozitate, măcar o dată pe săptămâna, cel mult două, deoarece şi acestea pot acumula reziduri de machiaj şi bacterii, care nu sunt de ajutor în cazul acneeei. Te-aş sfătui, în cazul în care te confrunţi cu coşurile, să nu foloseşti machiajele sau pensulele de machiaj a altor persoane, astfel încât să nu le cauzezi şi acestora eventuale neplăceri, dar nici tu să nu îţi înrăutăţeşti situaţia.

Cleaning-Your-Makeup-Brushes-Step-4

Ştiu că lucrurile pe care le enumăr aici, par enervante şi la ‘mintea cocoşului’, însă adesea le comitem fără să ne dăm seama, şi poate, dacă atrag atenţia asupra lor, vom reuşi să le evităm mai uşor pe viitor.

Un sfat legat strict de acnee, şi cred că asta ştii şi tu deja, este că nu trebuie să zgândărim sau să stoarcem coşurile, mai ales atunci când mâinile nu sunt curate. Dacă chiar ne dorim acest lucru, cel mai bine este să ne lăsăm pe mâna unui profesionist, astfel încât să nu rămânem cu semne sau cu coşuri care se vindecă foarte greu.

acnee

În mod inconştient ne atingem faţă de mai multe ori pe parcursul zilei, când mâinile noastre nu sunt tocmai igienice, lucru care face infecţia şi coşurile să se răspândească şi să se inflameze, de aceea ar fi bine să încercăm să controlăm aceste gesturi.

Un alt lucru pe care îl facem majoritatea şi nu ne dăm seama de cât poate înrăutăţii situaţia, este vorbitul la telefon. Şi aici nu mă refer la acţiune în sine, ci la faptul că telefonul atinge o mare parte din obrazul nostru când vorbim la el, iar de cele mai multe ori ecranul acestuia este plin de urme de machiaj, sebum, transpiraţie sau de bacteriile, care s-au transferat aici de pe mâinile noastre. Ar fi bine să ai grijă să îţi cureţi ecranul telefonului, măcar o dată pe zi. Poţi folosi şerveţele umede pentru ochelari sau soluţii speciale, astfel încât acesta să nu aibe de suferit. Pare un lucru minor, dar care cred că poate ajuta mult.

phone

Tot din categoria lucrurilor mici, dar care contează, dacă este să mă întrebaţi pe mine, este să schimbi cât mai des faţa de pernă, pe care dormi. Pe parcursul nopţii aceasta este atinsă, nu doar de faţaa ta, ci şi de părul tău, care nu este de fiecare dată proaspăt spălat.

Un alt sfat ar fi folosirea pe ten doar a produselor, care au ingrediente blânde şi benefice şi nu agresează şi mai tare pielea, care în cazul celor care suferă de acnee, este oricum mai sensibilă şi se irită uşor. Aici aş recomanda şi evitarea exfolierii mecanice a tenului. De cele mai multe ori, un ten acneic, este şi inflamat, iar o exfoliere mecanică este mult prea dură pentru aceasta şi nu face decât să înrăutăţească situaţia. Pe mine m-a ajutat şi faptul că am renunţat să îmi şterg faţa cu prosopul, şi am început să folosesc, de câţiva ani deja, şerveţele de hârtie, cu care îmi tapotez uşor faţa. Prin asta evit transferul impurităţilor şi a bacteriilor de pe prosop pe ten, şi implicit apariţia de noi coşuri.

Pot influenţă starea tenului într-o mare măsură şi produsele pe care le consumăm. Prăjelile, dulciurile, mâncarea de tip fast-food şi alte alimente de genul, favorizează apariţia coşurilor, de aceea este important să le eviţi, iar dacă acest lucru nu este posibil, măcar să le consumi cu moderaţie.

fast-food

Tot legat de punctul de mai sus, un factor important pentru a avea un ten mai sănătos şi mai curat este hidratarea. Aici nu mă refer la cea exterioară, ci la cea interioară, adică mai exact la consumul de apă. Să bei apă şi să te hidratezi suficient, nu te va ajuta doar din acest punct de vedere, ci şi în multe alte aspecte.

Drink water

În ceea ce priveşte produsele care să ajute în privinţa coşurilor, nu aş putea recomanda ca şi tratament universal, decât uleiul din arbore de ceai pur 100% şi produsele care conţin argilă, care consider că sunt singurele remedii care ar funcţiona în cazul tuturor, sau în cel mai rău caz nu ar schimba situaţia cu nimic.

IMG_5480IMG_5500

Acestea sunt principalele sfaturi şi recomandări în ceea ce priveşte combaterea acneei, din experienţa mea. Micile detalii fac diferenţa, insa este important sa nu ducem lucrurile la extrem. Nici eu nu reuşesc să respect mereu toate cele enumerate mai sus, însă mă străduiesc, ca în majoritatea timpului să ţin cont de ele. Consider că dacă avem grijă de tenul nostru şi suntem atenţi la nevoile acestuia, rezultatele favorabile nu vor întârzia să apară.

Voi v-aţi confruntat cu acneea? Ce sfaturi şi recomandări aţi avea? Aştept curioasă răspunsurile voastre în căsuţa de comentarii. Vă pup şi ne ‘citim’ curând!

Aveţi grijă de voi,

Iulia.

images

Sursă foto: arhiva personală şi google.ro.

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Sfaturi şi recomandări pentru prevenirea şi tratarea acneei&8221;

  1. loredanamanciu Septembrie 14, 2017 / 12:36 pm

    Un ten curat, frumos se tine cu produse destinate tipului nostru de ten, cu pensule curate si cu o rutina simpla. Ma bucur ca ai scris despre asta si sper ca domnisoarele sa ia informatia ca atare si sa o puna in practica!
    Nu te ajuta multe produse pe ten ca sa fii frumoasa, daca tenul tau nu arata bine si fara machiaj! :*

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s