În sfârșit anotimpul meu preferat pare să își facă apariția printre picăturile de ploaie. Vremea frumoasă, soarele strălucitor și cerul senin, mă duc cu gândul la relaxare și mă îmbie la pregătiri pentru vacanță.
Pentru mine vara înseamnă rochițe vaporoase, fuste ample și pantaloni răcoroși, iar pentru a putea purta cu succes asemenea ținute, trebuie să am #picioaredezeiță. Poate părea puțin exagerat termenul, însă eu sunt de părere că dacă nu ne apreciem pe noi înșine și nu avem o atitudine pozitivă în ceea ce ne privește, nimeni nu va face asta în locul nostru.
O nouă săptămână se pare că vine cu o nouă campanie alături de Buzzstore, la fel de inspirată ca și cele precedente :). Este vorba despre testarea noilor aparate de ras Venus Breeze!
Sunt norocoasa posesoare a unor picioare pe care cresc fire de păr deschise la culoare, așa că nu m-am ferit niciodată de aparatele de ras și le-am folosit în pararel cu aparatul de epilat. Aparatele de ras m-au scos tot timpul din încurcătură în momentele în care eram grăbită și, în plus, folosirea acestora a diminuat riscul creșterii firelor de păr sub piele, cum mi s-a mai întâmplat în cazul epilării.
De asemenea, în cazul meu, nu s-a adeverit nici mitul cum că firele de păr vor crește la loc mai negre și mai groase cu fiecare folosire a aparatului de ras. Lucky me, again :)!
Să vă spun câteva cuvinte și despre aparatul de ras Gillette Venus Breeze, căci acesta este personajul principal al articolului de azi.
Aparatul este potrivit pentru folosire, atât atunci când ești pe fugă, cât și atunci când vrei câteva momente de răsfăț doar pentru tine. Dispune două benzi hidratante, care asigură un ras confortabil, cu cât mai puține iritații și tăieturi (în cazul meu au fost 0), astel încât nici nu simți aparatul când îți trece peste piele.
Aparatul are 3 lame, pentru rezultate de cât mai lungă durată, iar capătul flexibil se potrivește perfect pe forma picioarelor, ajungând astfel la fiecare fir păr. De asemenea, mânerul Soft Grip oferă control în ceea ce privește aderenta și îl face ușor de manevrat.
După folosire pielea mea a rămas catifelată, fără urme de iritații sau tăieturi, iar rezultatul s-a menținut pentru câteva zile bune. Recomand folosirea aparatului Venus Breeze, în special, în zona picioarelor, deoarece în alte zone – cum ar fi, de exmplu, în zona axilei – mi se pare mai greu de folosit, având un capăt destul de mare, comparativ cu această zona. Folosit în duș sau baie, este cel mai eficient, deoarece firele de păr sunt mai ușor de îndepărtat, dacă sunt hidratate, în prealabil, cu apă.
Cam atât pentru azi, sper că postarea mea vi s-a părut folositoare :)! Voi pe ce parte a baricadei sunteți în privința îndepărtării părului nedorit? Preferați aparatele de ras, aparatele de epilat sau ceara? Sau poate IPL?
Aștept răspunsurile voastre în căsuța de comentarii!
Aveţi grijă de voi,
Iulia.
Folosesc aparatul de ras, dar pentru brate folosesc crema depilatoare, mi se pare cea mai usoara metoda.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Am cam încercat de toate. Mai puțin ipl.
Am și aparat de epilat, merg și la epilat cu ceară și uneori, când e graba mare, apelez și la aparatul de ras.
O sa caut și eu aceste aparate în magazine. Nu știi niciodată când ai nevoie de ele 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Din pacate, eu sunt dintre cele mai nenorocoase! Lama o folosesc doar la nevoie, si se vede diferenta! Prefer epilatorul sau crema!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Arată super bine acest aparat de ras. Eu folosesc aparatul de epilat pentru orice zonă am nevoie. Mai folosesc un aparat de ras când am urgențe și nu am timp pentru aparatul de epilat, însă foarte rar.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Îl voi lua cu mine în vacanță!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Eu sunt întotdeauna pro epilare cu epilatorul electronic, deoarece rezultatul durează mai mult, dar nu ma tin deoparte nici de lama de ras, iar cele de la Gilette sunt preferatele mele 😊
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Intamplarea a facut ca l-am descoperit cu ceva timp inainte sa se ofere in campania de testare. Imi plac tare mult aceste bic-uri si sunt tare eficiente pe picioarele mele
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Imi plac aparatele de la Gillette asa ca vreau sa mi-l iau si pe acesta. Pare fain si pe gustul meu si e si mov!! 😍😍
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Si eu prefer aparatele de ras. E mai rapid si mai eficient. Recent, mi-am cumparat si eu venus din asta. E super, chiar imi place.
ApreciazăApreciat de 1 persoană