Stuff I’ve been loving lately: Rujurile Melkior

Câteva fire de lumină răzleţe îşi fac loc prin perdeaua deasă, privesc pe geam şi văd cerul semi-întunecat, de o frumuseţe misterioasă. Respir adânc din aerul rece şi mă cuprinde o senzaţie de linişte: realiz că după multă vreme, am timp … am timp să fiu eu cu mine, cu voi, aici. Mi-a fost dor şi mi-a fost greu să stau atâta timp deoparte, însă asta nu mai contează acum. Acum, sunt acasă :).

14937802_1108351689214182_1044686179_n

Am foarte multe să vă povestesc şi să vă împărtăşesc, şi sper din suflet să vă fiu de ajutor de acum încolo, prin recomandări, idei şi descoperiri de super-produse.

Apropo de asta, azi vom vorbi despre nişte super-produse, pe care le-am folosit apoape zilnic în ultima perioadă: rujurile Melkior. Pentru mine toamna înseamnă ciocolată caldă, oameni dragi, pături pufoase, lumânări parfumate şi rujuri în culori închise. Iar în ceea ce priveşte rujurile, cele de la Melkior sunt favoritele mele în acest sezon, fără doar şi poate.

img_4752img_4756

Sunt atât de uşor de aplicat, chiar şi fără un contur în prealabil (şi aici mă refer şi la nuanţele mai închise), rezistă mult timp pe buze, până la 8 ore, chiar dacă în această perioadă mănânc, vorbesc sau beau apă. Dar, cel mai important pentru mine este, faptul că sunt confortabil de purtat şi nu îmi usucă buzele. Nu trebuie să mă credeţi pe cuvânt, dacă le încercaţi vă veţi convinge singure :).

img_4774

Momentan am în colecţie şase nuanţe, pe care le ador de-a dreptul, şi voi începe prin a vi le prezenta, primele 3 dintre ele, fiind cele pe care le-am purtat de cel mai des în această toamnă:

Closer – este cel mai purtat ruj din colecţia mea, are o nuanţă perfectă pentru sezonul rece.

img_4761

Mysterious – este un ruj movuliu închis, şi nu eram sigură că o să îmi placă, în momentul în care l-am ales. Însă mă bucur că am făcut-o, pentru că este printre preferatele mele.

img_4763

Delicate Rose – este primul meu ruj Melkior, un roz cuminte, perfect pentru un machiaj de zi, dar care nu se mai găseşte pe site, din păcate.

img_4764

Pink Attitude – la polul opus de Delicate Rose, este acest ruj, de un roz aprins. Mi se pare o culoare ceva mai sofisticată, nu un roz de genul Barbie, dacă înţelegeţi la ce mă refer, care necesită a fi completat de o ţinută pe măsură.

img_4762

Mandarine – este clar o nuanţă solară, de vară, care este potrivită pentru purtare, mai mult în sezonul cald.

img_4766

After Dark – este cea mai recentă achiziţie de pe site-ul Melkior, şi pot spune că este o nuanţă care intrigă şi întoarce capete. Am purtat-o o singură dată până acum, însă cu siguranţă vor mai urma şi alte ocazii.

img_4765

Un  ruj Melkior costă 39.90 lei şi le puteţi achiziţiona din magazinul online Melkior sau din magazinele fizice, unde puteti găsi o mulţime de nuanţe, cu diferite finish-uri. Chiar vi le recomand. În plus, dacă urmăriţi pagina de Facebook Melkior, veţi fi răsfăţate aproape zilnic cu oferte tentante (trust me: been there, done that 😀 ), cum este cea de acum: in perioada 01.11.2016-30.11.2016, rujurile Melkior costa doar 29.90 lei :).

img_4770
***
Asta a fost tot pentru azi, iar mie nu îmi mai rămâne altceva de făcut, decât să vă urez o săptămâna minunată!

Aveţi grijă de voi,

Iulia.

images

 

14 gânduri despre &8222;Stuff I’ve been loving lately: Rujurile Melkior&8221;

  1. AdelaE noiembrie 7, 2016 / 9:35 am

    After dark chiar e deosebit. L-as incerca si eu, e cel din colectia noua, nu? Te pup, welcome back! :*

    Apreciat de 1 persoană

  2. trenda noiembrie 9, 2016 / 3:08 pm

    M-ai facut curioasa. Rezista opt ore? Minunat! 🙂 Am sa incerc si eu aceasta marca de ruj. Dar cred ca voi allege nuanta Mandarine, desi este o nuanta potrivita pentru vara 🙂 . Cred ca este nuanta care m-at avantaja cel mai mult.

    Apreciat de 1 persoană

    • iuliascorner noiembrie 9, 2016 / 3:17 pm

      Da, in cazul meu rezista, sunt foarte multumita de ele. Daca te decizi sa le incerci astept cu interes si parerea ta :). Sa ai o seara frumoasa!

      Apreciază

Lasă un comentariu