Favoritele primăverii 2017

Primăvara asta am descoperit câteva produse foarte faine în materie de machiaj şi îngrijire, iar în articolul de azi vreau să vi le prezint în câteva cuvinte. De ceva timp am renunţat să vă prezint favoritele lunar, în primul rând, pentru că am început să devin destul de constantă cu produsele pe care le folosesc, mai ales cu cele de skincare, iar în al doilea rând, timpul nu îmi permite să postez atât de des pe blog, pe cât mi-aş dori, aşa că nu am vrut ca fiecare al treilea sau al patrulea articol să fie cu preferate.

colorful_wallpaper_for_mac-t2

Acum că am lămurit acest aspect, voi trece mai departe la a vă prezenta favoritele mele din ultimele luni. Cred că aţi observat şi voi nebunia din ultima perioadă cu măştile de faţă, sub diverse variante, şi trebuie să recunosc că m-a prins şi pe mine acest val, motiv pentru care am două favorite la acest capitol.

Primele sunt măştile de faţă de tip şerveţel de la Garnier, care îmi plac foarte mult şi la care apelez de fiecare dată, când am nevoie de puţină hidratare şi răsfăţ. Sunt foarte uşor de folosit, oferă hidratare şi vin în trei variante, potrivite fiecărui tip de ten: uscat, normal sau gras. Mai multe puteţi citi în articolul dedicat, aici.

IMG_5474

Foarte mult mi-au plăcut în această primăvară, şi îmi plac în continuare, măştile Pure Clay de la L’oreal. Acestea vin, de asemenea, în trei variante pentru a trata diverse probleme ale tenului: cu argilă verde şi eucalipt – pentru matifiere, cu argilă neagră şi cărbune – pentru eliminarea impurităţilor şi cu argilă şi algă roşie – pentru exfoliere. Eu am folosit varianta cu argilă verde şi pe cea cu argilă roşie, destul de des în ultima vreme, şi mi-au plăcut la fel de mult ambele, însă neapărat vreau să o încerc şi pe cea cu argilă neagră, dar deocamdată nu mi-a ieşit în cale. Măştile pot fi combinate în funcţie de nevoile fiecărei zone a tenului, însă cu mai multe detalii voi reveni într-un articol în viitorul apropiat.

IMG_5476

La capitolul îngrijirea tenului mai am doar un singur produs despre care vreau să vă vorbesc şi anume uleiul din arbore de ceai de la Oriflame. Acesta a fost produsul care m-a ajutat să scap rapid şi eficient de monstruleţii de pe faţă în această primăvară. Are un preţ foarte prietenos, aproximativ 10 lei, şi recomand să îl încercaţi dacă vă confruntaţi cu acneea.

IMG_5480

Cred că aţi văzut şi voi colecţia de primăvară super-colorată a celor de la Sephora, iar eu trebuie să vă mărturisesc că m-au cucerit în special produsele de buze, mai exact balsamul exfoliant cu miere şi cel hidratant cu migdale. Au fost nelipsite din viaţa mea primăvară această, şi sunt convinsă că la fel o să fie şi în sezonul ce urmează.

IMG_5487

Pot să spun că am realizat şi o mică performanţă primăvara aceasta, deoarece am aplicat loţiune hidratantă pe tot corpul după fiecare baie/ duş, ceea ce nu prea se întâmplă înainte (shame on me), din motive de ‘lene’, iar vinovatul pentru această realizare a fost loţiunea de corp cu ulei de măsline de la Yves Rocher. Miroase demenţial şi este o plăcere să îl folosesc, de abea aştept să încerc şi alte arome mai văratice.

IMG_5478

Aceastea au fost produsele de îngrijire, iar în continuare am şi câteva produse de machiaj, despre care vreau să vă vorbesc.

Descoperirea primăverii în materie de machiaj este mascara The Falsies Push Up Angel de la Maybelline. Este genial acest produs, atât în ceea ce priveşte peria, cât şi formula. Alungeşte incredibil genele şi le conferă volum, dacă este aplicat în mai multe straturi. Nu curge şi nu cad bobiţe sub ochi după aplicare, îmi place mult.

IMG_5492

Cele mai folosite rujuri din primăvara asta au fost cele de la Boys’N’Berries. Nu sunt cele mai rezistente şi comod de purtat, însă îmi plac culorile, în special cel mov (Poison Ivy) şi cel gri (Storm). Au preţ bun şi finish mat, aşa că le recomand. Dacă vă interesează le puteţi găsi pe site-ul Makeup Shop, aici.

IMG_5495
Un alt produs Maybelline care mi-a plăcut mult lunile ce au trecut, a fost fondul de ten Fit me. Nu obinuiesc să folosesc foarte des fond de ten în sezonul cald, dar când totuşi am ales să îmi aplic un asemenea produs, a fost acesta de la Maybelline.  Are un finish mat, arată destul de natural pe ten şi nu se simte ca o mască.

IMG_5491

Îmi plac foarte mult produsele de la The Balm, tot ce am încercat de la ei până acum a fost foarte ok, de aceea mi-am achiziţionat şi Balm desert, care este un fard de obraz/ bronzer, foarte drăguţ şi pigmentat. L-am folosit zilnic de când îl am şi încă nu m-am plictisit de el.

IMG_5489

În sfârşit am ajuns să îmi cumpăr şi eu soluţia de curăţat pensule de la Ebelin şi pot să zic că înţeleg de unde toată laudă din online pentru acest produs. Curăţă foarte bine pensulele între spălări, are un miros plăcut şi este accesibil. În găsiţi în magazinele DM markt.

IMG_5481

Parfumul primăverii pentru mine a fost Euphoria de la Calvin Klein. Am mai folosit acest parfum şi în trecut, şi aproape că uitasem cât de mult îmi place. M-am bucurat să îlredescopăr şi l-am folosit aproape zilnic, în ultimele luni.

IMG_5484
***
Cam acestea au fost produsele mele preferate din această primăvară, sper că aţi descoperit şi voi ceva interesant şi că v-a făcut plăcere să parcurgeţi articolul de azi.

Ne revedem curând cu alte noutăţi!

Aveţi grijă de voi,

Iulia.

wp-1463747430311.png

Preferatele ultimelor luni

Privesc spre ecranul laptopului, ţinând mâinile pe tastatură şi parcă nu îmi găsesc cuvintele… Din nou nu am mai scris pe blog din Paleolitic, dar nu din lipsă de dorinţă, ci din lipsă de timp. În ultima perioadă totul se rezumă la cantitatea de timp, pe care o avem la dispoziţie. Agitaţia specifică lunii în care ne aflăm contribuie şi ea, la sentimentul acesta, însă, cu toate astea, rămâne cea mai frumoasă perioadă din an. Aştept cu nerăbdare momentele pe care le voi petrece alături de cei dragi, pentru că asta îmi doresc cel mai mult de Crăciun.

15289142_1343641772335960_476301606921162786_o

***

Nu puteam să las anul să se încheie, fără să vă arăt ce minunăţii de produse am descoperit în ultimele luni, în materie de cosmetice, make-up şi nu numai. Deci, hai să trecem la treabă!

Rujurile Melkior în nuanţele Closer şi Mysterious 

Nu cred că mai este nevoie să vă spun cât de mult îmi plac rujurile Melkior, deoarece v-am vorbit despre ele şi în articole anterioare. Nuanţele menţionate mai sus au fost preferatele mele lunile ce au trecut, motiv pentru care au fost purtate intensiv în acest sezon de toamnă-iarnă.

img_4841

Mascara Oriflame The One 5în1 Wonderlash 

Acest produs este un ‘all time favorite‘, pentru că este în topul preferinţelor mele în materie de mascara, de mai bine de 2 ani. Odată cu aplicarea unui strat de rimel, genele mele sunt conturate, separate, alungite şi curbate, fără să le încarc cu produs în exces.

img_4832img_4833

Cleştişor de gene Ebelin 

O ustensilă, care a fost multă vreme un subiect tabu pentru mine, pentru că mi se părea imposibil de folosit, fără să îmi smulgă genele sau îmi între în ochi. Cu puţin exerciţiu şi răbdare însă, mi-am invins frica şi am ajuns să consider acest cleştişor de gene un produs util şi de efect.

img_4840

Kit de sprâncene Barry M în nuanţa light to medium 

Ca să rămânem în zona ochilor, aş vrea să vă menţionez acest kit de sprâncene de la Barry M, de care sunt pur şi simplu îndrăgostită. În mod normal nu aş fi optat pentru o nuanţă atât de închisă la un fard de sprâncene, însă acesta mi-a plăcut în mod deosebit, de când l-am încercat în magazin, deoarece are un subton gri, fără tente de roşcat, lucru pe care mi-l doresc, in primul rand,  de la un produs de sprâncene. Cealaltă nuanţă şi ceara nu au fost folosite, deoarece prefer să îmi fixez sprâncenele cu un gel, dar cu siguranţă aş recumpara această trusă doar pentru acea nuanţă închisă, de care sunt încântată.

img_4828img_4830

Fond de ten The One Illuskin Oriflame în nuanţa Nude Pink 

Nu îmi amintesc să fi încercat până acum fonduri de ten de la Oriflame, dar există un început pentru toate. Îmi place mult acest produs pentru folosire zilnică, pentru că are o textura lejeră, o acoperire medie şi nu îl simt pe ten când îl port. Bonus, are şi factor de protecţie 20, care nu este un lucru de neglijat, respectiv şi un preţ mai mult decât prietenos.

img_4827

Pudra compactă Max Factor Creme Puff în nuanţa Translucent 

Acesta este un alt produs descoperit recent, de care sunt foarte încântată. La un moment dat a fost lăudat prin blogosfera, în special de Adela, autoarea blogului News on Beauty (dacă nu o urmăriţi încă, vă invit să o faceţi, sigur nu veţi regretA), şi mi-a rămas gândul la el, dar nu am avut ocazia să îl achizitionez, până de curând, când l-am zărit în oferta celor de la Dm. Nu sunt încântată de mirosul acestei pudre (este uşor parfumat), dar nici nu mă deranjează, la cât de bine îşi face treaba. Dacă sunteţi în căutarea unei pudre de faţă, v-o recomand cu căldură pe aceasta.

img_4823

Soluţie micelară bifazică Garnier 400ml 

Îndrăznesc să spun că este descoperirea anului pentru mine, în materie de skincare. Mi se pare un produs eficient, care curăţă foarte bine orice tip de machiaj, chiar şi pe cel waterproof, este blând cu tenul şi nu lasă urme uleioase. În plus sunt înnebunită după parfumul acestui produs :).

img_4815

Gel de curăţare purificator cu extract de ceai verde Sephora 125ml

Am cumpărat acest produs la reducerile din vară, datorită preţului prietenos şi a gramajului mic (mă plictisesc destul de repede de gelurile de curăţare a feţei), însă am ajuns să îl desfac şi să îl folosesc, doar acum vreo 2 luni. Sinceră să fiu, nu mă aşteptăm ca un simplu produs de curăţare a fetei să îmi placă aşa de mult. Motivele pentru care îmi place, sunt mai multe la număr: nu face pmultă spumă în contact cu apa, curăţă delicat tenul, nu îmi usucă faţa după folosire şi nu are nici un fel de miros iritant. Îl folosesc cu succes zilnic, atât dimineaţa, cât şi seara.

img_4820

Ser vegetal antirid şi fermitate Yves Rocher 30ml

Am ajuns în posesia acestui produs în urma achiziţionării unei reviste. Ţin minte că am mai avut în trecut un gel de curăţare din această gamă şi că mi-a plăcut. La fel s-a întâmplat şi cu acest ser, deoarece am mai cumpărat o revistă, doar ca să am un back-up pentru el. Cred că asta spune multe, nu? Am înţeles că ambalajul produsului a fost schimbat recent, însă sper că formula a rămas neschimbată. Este un produs lejer, care intră rapid în piele, hidratează renul şi în plus este şi o excelenţă bază de machiaj.

img_4821

Şampon şi balsam Garnier Ultra Doux din gama Mythic Olive 

Recunosc că am cumpărat această gamă, datorită promovării excelente, de care a avut parte în online. Nu am regretat decizia de cumpărare, deoarece este 0 gamă eficientă, care m-a ajutat să îmi revitalizez şi să îmi hidratez părul, în perioada asta rece. Recomand această gamă persoanelor care au părul uscat şi tern, deoarece în cazul meu a funcţionat cu brio.

img_4819

Lumânări parfumate Ikea 

Anul acesta am dezvoltat o mică obsesie pentru lumânările de la Ikea. Parfumul  lor este unul plăcut şi natural, de care nu mă mai satur. Ca să nu mai spun că faţă de alte lumânări de genul, acestea de la Ikea au un preţ foarte mic de doar 3 lei. Sunt o adevărată încântare pentru mine în sezonul rece.

img_4816

***

Acestea au fost produsele, despre care am ţinut neapărat să vă vorbesc. Sper că aţi găsit puţină inspiraţie printre aceste rânduri sau măcar un produs interesant de încercat. Dacă şi voi aţi făcut descoperiri de produse-minune, în ultima vreme, le aştept cu drag în căsuţa de comentarii.

În ceea ce mă priveşte, sper din suflet să revin curând cu review-uri detaliate despre produsele menţionate, iar dacă doriţi să aflaţi mai multe despre un produs anume, nu ezitaţi să îmi spuneţi.

O săptămâna minunată!

Aveţi grijă de voi,

Iulia.

wp-1463747430311.png

PS. Fiţi cu ochii pe pagina de Instagram, zilele acestea vă asteaptă o surpriză acolo :D!

Favoritele lunii decembrie/ December Favorites 2015

Buna, fete frumoase :)!/ Hey beautiful girls :)!

Nu pot sa nu recunosc, cat de mult ma incanta vremea asta frumoasa din ultimele zile si faptul ca s-a topit zapada prin oras :). Stiu ca nu toate sunteti de acord cu mine, insa eu sunt foarte pregatita pentru primavara, vreme calda si haine mai lejere (si mai putine)! Dar sa trecem la „oile” noastre!

my-favorite-thing-about-winter

I just can’t not admit how much I love the nice weather from the past few days, and the fact that the snow is gone :). I’m sure not everybody agrees with me, but I’m so ready for spring, warm weather and less clothes! But let’s don’t forget what this post is about :)!

*

In articolul de azi, vreau sa impartasesc cu voi produsele preferate si cel mai des folosite, din luna ce a trecut. Sa incepem!

In today’s post I want to share with you my favorite and most used products from last month. Let’s get started!

pizap.com14522942086711

1. Ingrijire&machiaj/Beauty&make-up

  • Paleta de farduri de ochi Sunset de la Sleek 12*1.1g/ Sleek Sunset Eyshadow palette 12*1.1g

Fardurile de pleoape de la Sleek incep sa ma incante din ce in ce mai mult, cu fiecare paleta noua pe care o folosesc, atat din punct de vedere al calitatii acestora, cat si din punct de vedere al combinatiei de culori. Paleta Sunset imi aminteste de vara, soare si caldura prin culorile calde si vii, care se completeaza perfect. Poate fi gasita aici.

I’m beginning to love more and more the Sleek eyeshadows with every palette I use, not only because of the quality and pigmentation, but also for the color combination of the palettes. The Sunset palette reminds me of summer, sun and heat, and the colors complete each other perfectly. You can find it here.

  • Fard de pleoape Yves Rocher in nuanta 02 – Or blanc 2g/ Yves Rocher eyeshadow in the shade 02 – Or blanc 2g

Am primit fardul acesta de la Yves Rocher, impreuna  cu editia din decembrie a revistei Marie Claire si pot sa spun ca mi-a placut foarte mult inca de la prima incercare. Nuanta este un auriu-alburiu foarte frumos, contine particule stralucitoare foarte fine si poate fi purtat ca atare pe pleoapa sau ca iluminator pentru a evidentia anumite zone.

I received this eyeshadow from Yves Rocher, with the december edition of the Marie Claire magazine, and love it from the first try. It’s a goldish champagne shade, with shiny particles in it, and can be worn on the eyelid or as a highlighter.

  • Fond de ten Revlon Colorstay pentru tenul mixt si gras in nuanta 150 – Buff 30ml/ Revlon Colorstay foundation for oily and combination skin in the shade 150 – Buff 30ml

Cu ocazia reducerilor de Black Friday, a venit timpul sa pun si eu mana pe mult laudatul fond de ten Revlon Colorstay. Eu mi-am cumparat varianta pentru tenul mixt si gras, si pot spune ca isi merita toate cuvintele de lauda. Singurul lucru, care ma deranjeaza la el, este faptul ca nu are pompita de dozare, ceea ce face aplicarea mai greoaie, insa la cat de bine isi face treaba, pot trece peste acest inconvenient. Contine FPS 15, si poate fi gasit aici.

It was about time for me to try out the Revlon Colorstay foundation last year for Black Friday, since I red loads of positive reviews about it. I choosed the one for oily and combination skin, and I must say that I love this foundation. The only thing that’s bothering me about it, is that you can’t dose it properly, but I can manage to deal with this fact, since it’s a really good foundation. It has SPF 15 and you can find it here.

  • Fard de obraz Rimmel London Lasting Finish in nuanta 120 – Pink Rose 4.5g/ Rimmel London Lasting  Finish Blush in the shade 120 – Pink Rose 4.5g

Nuanta aceastui fard de obraz este perfecta pentru purtarea zilnica si se potriveste oricarui tip de machiaj. Este subtil si elegant, suficient de pigmentat si poate fi gasit aici.

This blush has the perfect shade for everyday wear. It can be worn with any makeup look, because it’s subtle, elegant and not very pigmented. You can find it here.

  • Creion pentru sprancene Essence in nuanta 04 – blonde 1g/ Essence eyebrow pencil in the shade 04 – blonde 1g

In sfarsit am gasit un creion de sprancene, care se potriveste perfect cu nuanta sprancenelor mele. Apelez la el, de fiecare data, cand sunt grabita si nu imi permite timpul sa folosesc un kit de sprancene. Are un subton gri, este cremos si poate fi aplicat cu ususrinta.

I finally managed to find the perfect shade of eyebrow pencil, to fill in my eyebrows. I use this product every time I’m in a hurry and have no time to properly use an eyebrow kit. It has a grey undertone, it’s creamy and can be easily applied.

  • Lac de buze Rimmel London Apocalips in nuanta 102 – Nova 5.5ml/ Rimmel London Apocalips Lip Lacquer in the shade 102 – Nova 5.5ml

All-focus

Ador acest lac de buze, datorita faptului ca este foarte rezistent, nu dispare inestetic, nu este lipicios odata ce se usuca, iar nuanta acestuia este un roz foarte placut si purtabil. Poate fi gasit aici.

I love this lip lacquer, because it’s very resistant, doesn’t look ugly when it start to fade, it’s not sticky and this pink shade it’s very nice and wearable. You can find it here.

  • Sephora luciu de buze ‘Kiss the moon’ 5g/ Sephora ‘Kiss the moon’ Lip Gloss 5g

Nu sunt adepta acestui gen de produs, insa acesta de la Sephora m-a cucerit in primul rand, datorita ambalajului foarte dragut. Produsul in sine este confortabil de purtat si nu este lipicios, cum sunt majoritatea produselor de acest gen.

I’m not a big fan of lip glosses, but I must admit that this one from Sephora got me for the cute packaging. The lip gloss it’s comfortable to wear and it’s not sticky, like other lip glosses.

  • Balsam de buze Oriflame Tender Care Chocolate 15ml/ Oriflame Tender Care Chocolate Lip Balm 15ml

All-focus

Balsamul acesta de buze a fost preferatul meu pe toata perioada anotimpului rece, deoarece hidrateaza foarte bine buzele si miroase absolut delicios, a ciocolata.

This lip balm was my favorite during the cold season, because it’s very moisturising and smells like chocolate.

  • Yves Rocher gel de dus exfoliant cu mure 200ml/ Yves Rocher blackberries exfoliating shower gel 200ml

All-focus

Gelul de dus de la Yves Rocher mi-a placut mult, deoarece miroase foarte bine, exfolieaza delicat pielea si o lasa fina.

I love this shower gel, because it smells delicious, gently exfoliates my skin and makes it smooth and silky.

  • Deodorant antiperspirant Rexona Motion Sense cu aloe vera 150ml/ Rexona Motion Sense body spray with aloe vera 150ml

All-focus

Consider ca antiperspirantele de la Rexona sunt cele cu care ma impac cel mai bine si care imi ofera protectia de care am nevoie pe parcursul unei zile. Miros bine si sunt eficiente, iar cel cu aloe vera este preferatul meu.

I think the Rexona deodorants are the ones that I most like. The smell it’s nice, they’re effective and protect me all day long. The one with aloe vera it’s my favorite.

2.Diverse/ Random

  • Pensule de machiaj Shein/ Shein makeup brushes

Mi-am comandat aceste pensule de pe site-ul Shein, in urma giveaway-ului castigat pe blogul Alexandrei, si sincera si fiu nu aveam asteptari foarte mari, luand in considerare provenienta lor (China). Dar am zis ca pentru 15$ merita sa incerc si bine am facut, deoarece pensulele sunt foarte moi si pufoase, si nu pierd fire nici la utilizare, nici la spalare. Imi plac foarte mult si sunt convinsa, ca am facut o afaracere buna achizitionandu-le. Daca va intereseaza, le puteti gasi aici.

I ordered these makeup brushes from Shein, after winning Alexandra’s giveaway and I didn’t have high expectation, because I knew that they were made in China. But I thought I might give them a go anyway, since the cost was only 15$. I must say I made a great deal, because the brushes are really soft, and don’t lose any hair, neither if I’m using them or cleaning them. I’m very pleased with the purchase I made. If you are interested, you can find the brushes here.

  • Cercei in forma de fulgi de nea/ Snowflake earrings

All-focus

Imi plac foarte mult acesti cercei, deoarece sunt finuti si eleganti, si se potrivesc perfect in sezonul de iarna. Ii puteti gasi aici.

I love these earrings a lot, because they are subtle, elegant and perfect for the winter season. You can find them here.

  • Serialul Perception/  Perception

perception

Perception este un serial american de tip drama, creat de Kenneth Biller si Mike Sussman. Actorul principal este Eric McCormack, in rolul Dr. Daniel Pierce, un neuropsihiatru schizofrenic, care ajuta FBI-ul pentru a rezolva cele mai complexxe cazuri de crima. Serialul a fost difuzat pe canalul TNT din 9 iulie 2012, pana pe 17 martie 2015. Dupa 3 sezoane, in data de 13 noiembrie 2014, serialul a fost anulat. Ultimele episoade ale sezonului 3 au fost difuzate in februarie 2015.

Episoadele incep, de obicei, cu Dr. Pierce predand o lectie despre o parte a creierului uman studentilor sai, lectie ce are legatura cu intamplarile din episodul respectiv. Episoadele se incheie in acelasi mod, fiind subliniate paradoxurile perceptiei umane.

Dr. Daniel Pierce este solicitat de FBI pentru a colabora in rezolvarea unor cazuri complexe de crima in Chicago. Doctorul lucreaza cu agenta Kate Moretti, o fosta studenta a acestuia, ea fiind persoana care il pune in contact cu cazurile FBI-ului. Din echipa mai fac parte: Max Lewicki, asistentul doctorului si Natalie Vincent, o halucinatie rezultata din cauza schizofreniei.

Mi se pare un serial interesant si educativ, pe care l-am devorat, trecand foarte repede prin episoadele celor trei sezoane. Il recomand celor carorar le plac serialele cu tema politista :)!

Perception is an American crime drama television series created by Kenneth Biller and Mike Sussman. The series stars Eric McCormack as Dr. Daniel Pierce, a schizophrenic neuropsychiatrist who assists the FBI on some of their most complex cases. The series aired in the United States on the cable channel TNT from July 9, 2012 to March 17, 2015 and was produced by ABC Studios. On November 13, 2014, Perception was canceled after three seasons. The remaining episodes of season 3 began airing February 17, 2015.

Episodes typically begin with a scene of Pierce giving a lecture to his students about an aspect of the human brain that becomes significant within the plot of the episode. The episodes also typically end with observations said to students about the paradoxes of human perception.

Dr. Daniel Pierce is enlisted by the Federal Bureau of Investigation to assist in solving some of its most complex cases in Chicago. Dr. Pierce works closely with Special Agent Kate Moretti, a former student who recruited him to work with the FBI. Also on the team are Max Lewicki, Dr. Pierce’s teaching assistant, and Natalie Vincent, a hallucination manifested as a result of his schizophrenia who also serves as his best friend.

I think it’s an interesting and educational TV serie, and I absolutely enjoyed watching every single episod. Highly recommand it for those who love  television series about crime and cops.

***

Acestea au fost preferatele mele din luna ce a trecut! Astept sa imi spuneti si voi ce ati folosit cu placere in luna decembrie, in casuta de comentarii. Pe data viitoare :)!

That’s all for my December favorites. I’m waiting for your favorites in the comment box below. See you next time :)!

Aveti grija de voi/ Take care,

Iulia.

images

 

 

 

 

Favoritele lunii iulie/ July favorites 2015

Buna, fete frumoase :)!/ Hey beautiful girls :)!

pizap.com14389862588412

Toata lumea se plange in ultimul timp de canicula si temperaturile ridicate. Ei bine, eu ma simt ca pestele in apa in aceasta perioada :)). Caldura si soarele imi dau o stare de bine, si incep sa cred ca, pentru mine, nu este niciodata prea cald. Stiind ca este luna august deja, chiar pot spune ca ma apuca o usoara stare de panica :). Eu chiar imi doresc sa fie vara tot anul! Chiar si de Craciun :)).

In the past few weeks I heard everyone complaining about the heat. Everyone, except me :)). I love the warm weather and the sunshine, and I’m starting to be more and more convinced that there is no „to hot” weather for me. I really wish for summer all the year, even when it’s Christmas :)). It’s that weird?

superthumb

***

Revenind la subiectul postarii de azi, vreau sa va prezint, in continuare, lucrurile care mi-au placut in mod deosebit in luna iulie:

And now let’s move on to last month favorites:

1. Ingrijire&machiaj/Beauty&make-up 

Aceasta categorie nu abunda de produse de make-up nici in luna iulie, din motive similare lunii anterioare.

There are just a few makeup products in this category, because I don’t like to wear much makeup in the summer.

  • Rimelul Oriflame 5in1 Wonder Lash din gama The One in nuanta black/ Oriflame The One 5in1 Wonder Lash Mascara in the shade black

Nu stiu ce pun cei de la Oriflame in produsele de tip mascara in ultima perioada, sau din ce material sunt facute aplicatoarele acestora, insa pe mine m-au cucerit. Cred ca, in ultimul an, rimelul meu preferat a fost unul Oriflame (inainte de aceasta din gama The One, am mai avut unul, care mi-a placut la fel de mult, intr-un ambalaj roz fucsia, insa nu imi pot aduce aminte cum se numea – daca va dati seama dupa descriere, poate ma luminati voi, in casuta de comentarii 🙂 ). Oricum, bravo lor!

In the past year all my favorite mascaras were from Oriflame. I don’t know what secret ingredient do they put in them, but they surely got me. A big like for Oriflame!I love they’re mascaras!

1-IMG_3066

  • Pigment ELF in nuanta magical maroon/ ELF eyeshadow pigment in the shade magical maroon

Nu pot sa spun ca ma omor dupa produsele de tip pigment, pentru ca mi se par destul de „messy”, insa mi-a placut foarte mult nuanta acestuia de la Elf. Cred ca scoate frumos in evidenta ochii caprui sau verzi. Daca folosesc acest produs la machiajul ochilor, atunci pulverizez pe pensula cu care aplic pigmentul, putin spray pentru fixarea machiajului. Astfel produsul se aplica mai usor si rezista mai mult timp. De asemenea cand folosesc un pigment, inversez putin ordinea in care aplic produsele de make-up: incep cu machiajul ochilor si apoi continui cu machiajul fetei, pentru a putea curata cu usurinta (cu servetele umede sau dischete cosmetice imbibate cu apa micelara) eventualele particule care ajung pe ten.

I’m not a big fan of eyeshadow pigments, because I think they are messy, but I fell in love with the shade of this Elf pigment.  I think that this shade makes brown and green eyes pop. I use setting spray on a flat brush to apply this pigment, to avoid fall outs and to make the product last longer. I start with the eye makeup when I use this product, so that I can easily clean up if things start getting messy.

1-IMG_3062

1-IMG_3063

1-IMG_3060

  • Sephora pudra bronzanta in nuanta medium/ Sephora bronzing powder in the shade medium

In afara de faptul ca isi face treaba pentru care a fost destinata, cel mai mult imi place la aceasta pudra ca nu contine ulei, lucru deloc de neglijat pentru o persoana cu tenul gras/mixt. Nuanta medium se potriveste cel mai bine persoanelor cu pielea bronzata sau mai inchisa la culoare. Celor care au pielea alba, le recomand o nuanta mai deschisa.

The thing I most love about this bronzing powder is that it’s oil free, and that is a big plus for my already oily skin. The medium shade is more appropriate for bronzed and darker skin. If you have fair skin color, you should go for a lighter shade.

1-IMG_3055

1-IMG_3056

1-IMG_3057

  • Oja Rimmel London 60Seconds in nuanta 503 – Mind the gap, Victoria/ Rimmel London 60Seconds nail polish in the shade 503 – Mind the gap, Victoria

Culoarea acestei oje are nuanta perfecta de albastru, din punctul meu de vedere, si mi se pare atat de potrivita pentru vara. O am de anul trecut, dar imi place la fel de mult!

This nail polish is in the perfect blue shade, that I absolutely love. It’s perfect for summer! I have this nail polish from last year, but still like alot.

1-IMG_3054

1-predelut-4

  • Apa termala OXYANCE City Rescue pentru pielea sensibila/ OXYANCE City Rescue thermal water for sensitive skin

Acesta este produsul meu favorit in aceasta vara si il port mereu cu mine in geanta. Apa termala are multiple intrebuintari: ca lotiune tonica, pentru calmarea arsurilor solare, pentru fixarea machiajului, pentru a revigora tenul, pentru calmarea pielii dupa epilare sau ras etc. Un produs foarte bun, recomand!

If I had to choose one single product that I loved this summer, that product would definitely be the Oxyance City Rescue Thermal Water. I always have it in my bag. You can use it in many ways: as a toner, to calm sun burns, to set your makeup, to refresh your skin. It’s a holy grail type of product, I recommend it!

1-IMG_3045

  • Lotiunea de corp Elmiplant Skinnergy so pampered! pentru piele uscata/ Elmiplant Skinnergy so pampered! body lotion for dry skin

O lotiune de corp lejera, potrivita pentru vara, cu un parfum placut, nu foarte intepator. Este suficient de hidratanta si intra in piele destul de repede. O bila alba de la mine, pentru acest produs :)!

This product it’s summer appropriate, because it’s moisturising, doesn’t feel greasy, absorbs quickly into the skin and smells nice. So thumbs up for this body lotion :)!

1-IMG_3050

  • Balea crema pentru picioare cu extract de arbore de ceai/ Balea foot cream with tea tree extract

Produsele pentru ingrijirea picioarelor sunt indispensabile pe toata perioada anului, dar cel mai mult in perioada verii, cand purtam mai mult sandale si tocuri. Aceasta crema hidratanta ofera o senzatie de comfort si prospetime picioarelor obosite, extractul de arbore de ceai avand proprietati antiseptice.

Foot care products are essential all the time of the year, specially in the summer, when we tend to wear more sandals and wedges. This Balea foot cream it’s refreshing and the tea tree extract has antiseptic properties.

1-IMG_3049

  • Balea spray pentru picioare cu extract de arbore de ceai/ Balea foot spray with tea tree extract

Acest spray face o echipa minunata cu crema pentru picioare, cele doua produse oferindu-mi confortul de care am nevoie pe perioada verii. Unde mai pui faptul ca au un pret accesibil?

This foot spray and the previously presented cream are the perfect duo for my feat. An another advantage is that Balea products are very affordable.

1-IMG_3046

2.Diverse/ Random

  • Colier Bershka/ Bershka Necklace

Am purtat acest colier de nenumarate ori, de cand il am. Imi place foarte mult si mi se pare ca se potriveste la foarte multe tinute. Mai multe poze, in care port colierul, puteti gasi in postarea anterioara, aici.

I wore this statement necklace from Bershka many times last month. I think that it looks good with different types of outfits, from casual to elegant. You can see more pictures where I am wearing this necklace here.

1-IMG_3042

  • Cartea „Cianura pentru un suras” de Rodica Ojog Brasoveanu/ The book „Cianura pentru un suras” written by Rodica Ojog Brasoveanu

In urma recomandarilor facute de simpatica Andreea de la Thrill of the heel, in filmuletul de aicim-am hotarat sa citesc acesta carte si bine am facut! Rodica Ojog Brasoveanu are un stil personal de a scrie, nu unul cotidian, iar cartea mai sus mentionata face parte din categoria celor, pe care nu iti vine sa le lasi din mana. Recomand celor carora le plac cartile cu tematica politista.

I started to read this book after i saw this video by Andreea from the Thrill Of The Heel blog.The autor, Rodica Ojog Brasoveanu, has an unique style and when you start reading this book you won’t let it down until you finish it.

1-11855449_847742805275073_907318553_n

  • Filmul „Game plan” cu Dwayne Johnson si Roselyn Sanchez/ The „Game plan” movie with Dwayne Johnson and Roselyn Sanchez

gameplan00

Sursa foto/ photo source: aici/ here.

Un film foarte simpatic si atipic celorlalte filme, in care joaca actorul Dwayne „The Rock” Johnson. Merita vizionat alaturi de cei dragi si un cappucino, intr-o seara de duminica :).

I loved this movie, because it’s funny and has a really nice message. Dwayne „The Rock” Johnson, opposed to other roles he played, is not so tough this time. The right way to watch this movie is on a sunday night, surrounded by the ones you love and drinking  a nice cup of cappuccino.

***

Acestea au fost preferatele mele din luna ce a trecut! Astept sa imi spuneti si voi ce ati folosit cu placere in luna iulie, in casuta de comentarii. Pe data viitoare 🙂.

That’s all for my July favorites. I’m waiting for your July favorites in the comment box below. See you next time 🙂.

Aveti grija de voi/ Take care,

Iulia.

images