Review: Serum antirid concentrat MULTI COLLAGEN de la Elmiplant

Folosesc de câteva luni deja serul antirid multi collagen de la Elmiplant, motiv pentru care m-am gândit că ar fi momentul oportun să vă povestesc câteva lucruri despre acest produs.

IMG_5829

Am început să utilizez produse antirid în rutina de îngrijire de câțiva ani deja, deoarece anul acesta voi împlini 30 de ani, dar mai ales datorită faptului că sunt convinsă că este mult mai ușor să previi, decât să tratezi.

IMG_5833

În primul rând, hai să vedem ce este colagenul și cu ce ne ajută? Colagenul este o proteină, care se găsește în mod natural în structura pielii și este responsabilă, în principal, pentru elasticitatea acestuia. Corpul nostru produce colagen pe tot parcursul vieții, însă nu în aceleași cantități. Odată cu înaintarea în vârstă, producția de colagen scade treptat, astfel încât după 40 de ani vom ajunge aproape sigur la un anumit deficit. În concluzie colagenul ajută la menținerea elasticității pielii și contribuie la capacitatea de regenerare a acestuia.

Serul antirid concentrat Multi Collagen de la Elmiplant este un produs accesibil, atât din punct de vedere al prețului, cât și din punct de vedere al disponibilității, găsindu-se în aproape orice hypermarket sau supermarket, la un preț prietenos de până în 25 lei.

IMG_5847

Motivul pentru care am cumpărat acest ser a fost, în primul rând, lista de ingrediente beneficice pielii, dintre care principalul este colagenul, dar și altele precum acidul hialuronic și uleiul natural de migdale.

Colagenul și acidul hialuronic sunt ingrediente hidratante, care au proprietatea de a reține apa la suprafața pielii, în timp ce uleiul de migdale este și el cunoscut pentru proprietățile sale emoliente și de refacere a țesuturilor pielii.

IMG_5835

Produsul vine într-un ambalaj de sticlă cu pipetă, ideală pentru dozarea optimă și igienică a produsului. Se aplică 3-4 picături din produs dimineața și seara, pe pielea curată, prin mișcări ciculare, atât pe ten, cât și pe decolteu, evitând zona ochilor. Pentru o hidratare mai intensă se folosește înaintea cremei de față.

IMG_5837

Din experiență mea, produsul se absoarbe extrem de repede, iar după primele folosiri am observat că pielea mea a devenit mai netedă și mai luminoasă. Nu pot să spun că am văzut rezultate uimitoare în privința ridurilor de expresie, însă după un timp îndelungat de folosire acestea au devenit mai puțin evidente. În schimb pot să vă spun cu mâna pe inima, că am văzut îmbunătățiri majore în ceea ce privește elasticitatea pielii și a modului în care se aplică produsele de machiaj pe tenul meu. Totul arată mai uniform, mai neted și îmi simt pielea mai fină.

IMG_5838

Singurul minus pe care pot să îl atribui acestui produs este mirosul, care este mult prea intens, din punctul meu de vedere, însă sunt dispusă să trec cu vederea acest lucru, în fața multiplelor beneficii.

În concluzie nu pot decât să recomand acest produs, în special datorită faptului că este portivit oricărui tip de ten, ingredientele pe care le conține fiind benefice chiar și în cazul semnelor lăsate de acnee sau a petelor solare. Sunt conștientă că nici un produs de acest gen nu va face ridurile să dispară, mai ales când vorbim despre ridurile de expresie sau liniile fine din jurul ochilor, însă îmbunătățirea aspectului acestora și creșterea elasicitatii pielii mi se par oricum mici victorii în lupta cu timpul și cu gravitația :).

IMG_5834

Voi ați folosit produse antirid până acum? V-au ajutat în vreun fel?

 Ne revedem curând!

Aveţi grijă de voi,

Iulia.

images

Skincare Tag

Am fost invitată de simpaticele mele colege de blogosfera Adela şi Teodora, să fac Skincare Tag. Le mulţumesc frumos pe această cale, că s-au gândit la mine, şi hai să începem cu întrebările :).

I was nominated by the lovely Adela and Teodora for the Skincare Tag.  Thank you a lot girls and let’s start with the questions :)!

pizap.com14592878149051

Descrie în câteva cuvinte rutina ta de îngrijire/ Describe your skincare routine in a few words

Rutina mea de îngrijire arată cam aşa/ My skincare routine looks like this:

Dimineaţa: apă micelară, gel de curăţare, loţiune tonică sau apă termală, cremă cu FPS, balsam de buze cu FPS.

Morning routine: micellar water,  face cleansing gel, toner or thermal water, face cream with SPF, lip balm with SPF.

Seara: demachiant pentru ochi, apă micelară, gel de curăţare, loţiune tonică sau apă termală, ser (ulei) hidratant/ cremă pentru faţă, tratament pentru coşuri, cremă de ochi, balsam de buze hidratant.

Evening routine: eye makeup remover, micellar water, face cleansing gel, toner or thermal water, moisturising oil or serum/ face cream, acnee treatment, eye cream, moisturising lip balm.

O dată pe săptămâna folosesc o mască din argilă de bentonită, câteva picături de ulei de scualan din extract de măsline şi apă.

Once a week I use a mask made of bentonite clay, a few drops of scualan olive oil and some water.

IMG_3760

Produsele pe care le folosesc momentan sunt/ The products I’m currently using are:

  • Apă micelară Garnier/ Garnier micellar water;
  • Demachiant pentru ochi sensibili Yves Rocher/ Yves Rocher eye makeup remover;
  • Gel de curăţare La Roche-Posay  Effaclar/ La Roche-Posay Effaclar cleansing gel;
  • Discheta peeling pentru fata Ebelin/ Ebelin face peeling pad;
  • Loţiune tonică Sun Renaissance/ Sun Renaissance toner;
  • Apă termală Oxyance City Rescue/ Oxyance City Rescue thermal water;
  • Cremă de faţă cu FPS 50 Gerovital/ Gerovital face cream with SPF 50;
  • Ser (ulei) scualan din măsline Life-flo (review aici)/ Life-flo scualan olive oil (review here);
  • Cremă antiimperfecţiuni La Roche-Posay Effaclar/ La Roche-Posay Effaclar anti-imperfections lotion;

IMG_3748

  • Gel pentru ochi Sun Renaissance/ Sun Renaissance eye gel;

IMG_3753

  • Tratament cu acid salicilic 2% Life-flo (review aici)/ Life-flo 2% salicylic acid acnee treatment (review here);
  • Aknesol lotiune antiacneica Transvital/ Trnsvital Aknesol acnee treatment
  • Balsam de buze cu FPS 20 Balea/ Balea lip balm with SPF 20;
  • Balsam de buze Lysine Lip Therapie (review aici) Life-flo şi Balsam de buze Eucerin Lip Aktiv/ Life-flo Lysine Lip Therapie lip balm (review here) and Eucerin  Lip Aktiv lip balm;

IMG_3755

  • Argilă de bentonită Life-flo (review aici)/ Life-flo bentonite clay (here).

Ce tip de piele ai?/ What is your skin type?

Tenul meu este mixt, gras în zona T şi cu tendinţe acneice în zona bărbiei şi pe linia maxilarului.

I have a combination skin, that is oily on the forehead/nose area, and acneic on the chin/jawline area.

Cel mai bun produs împotriva coşurilor?/ Best product for acnee?

Pentru mine a funcţionat foarte bine Aknesol şi Tratamentul cu acid salicilic de la Life-flo, dar cred că nici produs împotriva coşurilor nu dă rezultate, decât însoţit de o rutină adecvată şi produse potrivite tenului.

The products that best worked for my acnee are Aknesol and the Life-flo treatment with 2% salicylic acid. Although there are great acnee fighting products, I think that nothing is efficient enough without an appropriate skincare routine and products that are suitable for your skin type.

IMG_3756

Şerveţele demachiante – Da sau nu?/ Makeup removing whipes – Yes or No?

Nu folosesc. Mi se pare că fac mai mult rău decât bine, pentru că în loc să elimine machiajul, acesta ajunge să între mai adânc în pori, prin mişcările pe care le facem, blocându-i şi cauzând coşuri sau puncte negre/ albe.

No. I think that makeup removing wipes do more harm than good, because instead of removing the makeup products, our makeup ends up deeper into the pores, blocking them and causing pimples, blackheads and whiteheads.

Toner – Da sau nu?/ Toner –  Yes or No?

Da, de obicei folosesc apă termală sau un toner cu ingrediente naturale, fără iritanţi.

Yes, I use thermal water or a toner with natural ingredients.

IMG_3751

Produse high-end de îngrijire a pielii sau produse high-end de machiaj?/ High-end makeup products or high-end skincare products?

Pentru ca lucrurle să funcţioneze din ambele direcţii, cred că ar trebui să fie egalitate între cele două, cu toate că high-end nu tot timpul înseamnă mai bun.

For the best results I think we should keep a balance between high-end makeup products and high-end skincare products, altough we must admit that high-end doesn’t mean better all the time.

Care este cel mai neobişnuit produs de îngrijire al pielii pe care l-ai încercat?/ The most unusual skincare product you’ve used?

Pentru că problemele cu coşurile sunt o moştenire genetică, nu prea au ajuns pe tenul meu produse neobişnuite. Am folosit miere de albine pe post de mască, dacă asta se încadrează aici :).

Because my acnee is a genetic inharitance, I was always affraid to use unusual products on my face. I’ve used a few times honey as a face mask if that counts :).

images

Sursă foto/ Photo source: aici/ here.

Eşti într-o farmacie şi cumperi un singur produs – Ce este?/ You’re at the pharmacy and you buy a single products – Which?

Cred că este un produs dermato-cosmetic, probabil un gel de curăţare.

I think it’s a dermato cosmetic product, most likely a cleansing gel.

IMG_3749

Spune-ne sfatul tău de top pentru îngrijirea pielii./ Whats is your most important advice regarding skincare?

Aici trebuie să fiu de acord cu fetele şi să spun că cel mai important este să ne curăţăm tenul temeinic în fiecare seară, oricât de obosite am ajunge acasă.

My most important advice regarding skincare is to always remove makeup before bed and clean the skin, no matter how tired you get home at night.

IMG_3758

*

Sper că v-a plăcut acest tag, dacă da, vă invit cu drag să răspundeţi şi voi la întrebări în secţiunea de comentarii sau pe blogul personal. Pe curând!

I hope you liked this tag, and if you did I invite you to answer the questions in the comment section below or on your blog. See you soon!

Aveţi grijă de voi/ Take care,

Iulia.

wp-1455977588073.png

Favoritele lunii august/ August favorites 2015

pizap.com14418067478041

Buna, fete frumoase :)!/ Hey beautiful girls :)!

O dupa masa tarzie de toamna (parca nu imi vine sa cred, ca vara a trecut asa repede), ma gaseste cu laptopul in brate, sub o paturica pufoasa, scriind aceasta postare. Am tot amanat favoritele lunii august, pentru ca aveam impresia, ca odata publicat articolul, o sa dispara si ce a mai ramas din vara. La Brasov toamna si-a intrat serios in drepturi, seara fiind destul de racoare, moment in care, nu te deranjeaza sa porti si o gecuta sau ceva mai gros, chiar din contra.

It’s a late autumn afternoon, and I’m under my blanket writing this post for you (I can’t believe summer it’s over).  I really delayed my august favorites, because I thought, that once I publish the post, summer will be gone for good. The weather in my city it’s quite cold, so much that in the evening you might need a jacket or something really cozy.

*

Revenind la subiect, protagonistii lunii august sunt:

And now let’s move on to last month favorites:

1. Ingrijire&machiaj/Beauty&make-up 

  • Paleta de farduri Nude Tude de la The Balm/ The Nude Tude eyeshadow palette from The Balm

1-IMG_3195-001

Paleta aceasta de farduri, a urcat rapid in topul favoritelor mele, culorile sunt foarte frumoase si pigmentate. Nuanta mea preferate este „Sexy”, care cred ca va fi perfecta si in lunile de toamna.

1-IMG_20150904_005901

This eyeshadow palette became very quickly one of my favorites, because the shades are gorgeous and very pigmented. My favorite color from the palette is „Sexy” and in think that I will use it alot this autumn.

  • Mascara Endless Lashes de la Douglas in nuanta intense black – varianta mini/ Douglas Endless Lashes Mini Mascara in the shade intense black

1-IMG_3206

Mascara este produsul de machiaj, pe care il folosesc cel mai des, motiv pentru care acest rimel este perfect pentru a fi purtat in geanta. Nuanta de negru este intensa, iar periuta separa foarte bine genele, acestea fiind criteriile mele de baza pentru un astfel de produs.

My most used makeup product is mascara, so this one from Douglas is perfect for my bag. It separates my eyelashes and has an intense black color, and this is what I look for in a mascara.

  • Rujul Miss Sporty perfect color in nunata 053 – On fire!/ Miss Sporty perfect color lipstick in the shade 053 – On fire!

1-IMG_3236

Am intins mana spre acest ruj de cele mai multe ori vara aceasta, deci pot spune ca este preferatul verii. Miroase foarte frumos.

1-IMG_20150904_005938

I used this lipstick almost exclusively this summer, so I may say that it’s a summer favorite. I love the way it smells!

  • Perie pentru sprancene de la Douglas/ Douglas eyebrow brush

1-IMG_3214

De mult imi doream o perie pentru sprancene, care sa aibe forma aceasta. Mi se pare ca folosind o astfel de perie, spancenele pot fi aranjate mult mai usor.

I wanted an eyebrow brush in this shape for a long time now. I think that you can work much easier with this type of brush.

  • Ulei pentru cuticule de la Farmec/ Farmec Cuticle oil 

1-IMG_20150904_005701

Incep sa fiu din ce in ce mai multumita de produsele de la Farmec. Isi fac foarte bine treaba si au un pret rezonabil.

I’m starting to love more and more Farmec products.  They have a reasonable price and do a great job.

  • Oja Avon Magic Effects Fringe/ Avon nail polish Magic Effects Fringe

1-IMG_20150904_005635

Se pare ca moda franjurilor nu s-a limitat doar la vestimantie, ci a depasit granitele acesteia. Eu am purtat franjuri pe unghii, aproape toata vara, acestea din oja Avon fiind foarte finute si delicate.

It seems like the fringe trend didn’t stop only in the fashion items. I have been wearing fringes on my nails almost all summer, and these from the Avon nail polish are subtle and delicate.

  • Sampon uscat Batiste in varianta originala/ Batiste Dry Shampoo Original

1-IMG_3227

Cred ca nu mai este nevoie de cuvinte de lauda in fata unui produs, cum este samponul uscat Batiste. Il ador!

I think words are unnecessary when we are talking about Batiste dry shampoo. It’s a holy grail product, I just love it.

  • Elmiplant crema de fata matifianta pentru ten gras/ Elmiplant mattifying face cream for oily skin

1-IMG_3216

Un produs lejer, potrivit tenului gras si pentru a fi purtat ziua, deoarece contine FPS15. In ceea ce priveste matifierea, nu am constatat vreo diferenta, fata de alte creme, insa asta nu ma deranjeaza.

A day time moisturiser with SPF15, with a light texture, appropriate for oily skin. I didn’t noticed my skin more matte after applying this moisturiser, but that does not bother me to much.

  • Apa de toaleta Hypnotic Poison de la Christian Dior/ Eau de toilette Hypnotic Poison by Christian Dior

1-IMG_3222

Este parfumul meu preferat din toate timpurile. Mi se pare feminin, puternic si inconfundabil.

It’s my all time favorite fragrance. I find it feminine, strong, unmistakable.

2.Diverse/ Random

  • Ochelari de soare New Yorker/ New Yorker Sunglasses

1-IMG_3242

Am purtat doar ochelarii acestia de soare in ultima perioada, iar cel mai mult imi place la ei forma lentilei (nu sunt tristi –  cum ar spune cineva :)) ).

These were the only pair of sunglasses that I wore lately. The thing I most love about them is the shape of the lens.

  • Costum de baie New Yorker/ New Yorker swimsuit

1-IMG_20150904_011053

Acesta este, din punctul meu de vedere, costumul de baie alb perfect. Ador detaliile din dantela, franjurile, modelul, forma, cam tot :).

This is the perfect white swimsuit, as I see it. I love the lace details, the fringes, the shape, everything :).

1-IMG_3258

  • Pantaloni lejeri Terranova/ Loose fit pants from Terranova

pizap.com14418060556751

Pantalonii acestia, de la Terranova, au fost salvarea mea in zilele caniculare din august. Croiul lejer mi-a oferit comoditate, iar imprimeul, acel ceva de care aveam nevoie, pentru a inviora tinuta.

These pijama style pants, from Terranova, were my salvation in the hot and canicular days last month. They are confortable to wear and the print makes them really stylish.

  • Elastice de par H&M/ H&M Hair ties

1-IMG_3194

Sunt o alternativa foarte buna pentru clasicele elastice, nu lasa urme in par si revin la forma initiala dupa utilizare.

I like these hair ties, much more then the classical ones. They leave no marks on the hair and return to their initial shape after using.

  • Havasi Balazs

In luna ce a trecut, am ascultat foarte multe piese de la Havasi Balazs. Acesta este un pianist si compozitor din Ungaria, care in urma celor 25 de ani de studiu, a ajuns sa creeze o muzica contemporana deosebita si originala. Pisele lui mi se par geniale si consider ca nu o pot fi ascultate fara sa simti fiori pe sira spinarii. Mai jos gasiti cateva din piesele mele preferate.

In the last month I have been listening to loads of Havasi Balazs music. He is a Hungarian pianist and composer, who studied for nearly 25 years with the gretest masters of classical music, in order to manage to create his peculiar and unique musical world. Here are few of my favorite songs:

***

Acestea au fost preferatele mele din luna ce a trecut! Astept sa imi spuneti si voi ce ati folosit cu placere in luna august, in casuta de comentarii. Pe data viitoare 🙂.

That’s all for my August favorites. I’m waiting for your favorites in the comment box below. See you next time 🙂.

Aveti grija de voi/ Take care,

Iulia.

images

PS.

Va astept luni pe blog cu o postare noua si primul meu GIVEAWAY!

Monday I will have a new post up for you and also my first GIVEAWAY!

Favoritele lunii iulie/ July favorites 2015

Buna, fete frumoase :)!/ Hey beautiful girls :)!

pizap.com14389862588412

Toata lumea se plange in ultimul timp de canicula si temperaturile ridicate. Ei bine, eu ma simt ca pestele in apa in aceasta perioada :)). Caldura si soarele imi dau o stare de bine, si incep sa cred ca, pentru mine, nu este niciodata prea cald. Stiind ca este luna august deja, chiar pot spune ca ma apuca o usoara stare de panica :). Eu chiar imi doresc sa fie vara tot anul! Chiar si de Craciun :)).

In the past few weeks I heard everyone complaining about the heat. Everyone, except me :)). I love the warm weather and the sunshine, and I’m starting to be more and more convinced that there is no „to hot” weather for me. I really wish for summer all the year, even when it’s Christmas :)). It’s that weird?

superthumb

***

Revenind la subiectul postarii de azi, vreau sa va prezint, in continuare, lucrurile care mi-au placut in mod deosebit in luna iulie:

And now let’s move on to last month favorites:

1. Ingrijire&machiaj/Beauty&make-up 

Aceasta categorie nu abunda de produse de make-up nici in luna iulie, din motive similare lunii anterioare.

There are just a few makeup products in this category, because I don’t like to wear much makeup in the summer.

  • Rimelul Oriflame 5in1 Wonder Lash din gama The One in nuanta black/ Oriflame The One 5in1 Wonder Lash Mascara in the shade black

Nu stiu ce pun cei de la Oriflame in produsele de tip mascara in ultima perioada, sau din ce material sunt facute aplicatoarele acestora, insa pe mine m-au cucerit. Cred ca, in ultimul an, rimelul meu preferat a fost unul Oriflame (inainte de aceasta din gama The One, am mai avut unul, care mi-a placut la fel de mult, intr-un ambalaj roz fucsia, insa nu imi pot aduce aminte cum se numea – daca va dati seama dupa descriere, poate ma luminati voi, in casuta de comentarii 🙂 ). Oricum, bravo lor!

In the past year all my favorite mascaras were from Oriflame. I don’t know what secret ingredient do they put in them, but they surely got me. A big like for Oriflame!I love they’re mascaras!

1-IMG_3066

  • Pigment ELF in nuanta magical maroon/ ELF eyeshadow pigment in the shade magical maroon

Nu pot sa spun ca ma omor dupa produsele de tip pigment, pentru ca mi se par destul de „messy”, insa mi-a placut foarte mult nuanta acestuia de la Elf. Cred ca scoate frumos in evidenta ochii caprui sau verzi. Daca folosesc acest produs la machiajul ochilor, atunci pulverizez pe pensula cu care aplic pigmentul, putin spray pentru fixarea machiajului. Astfel produsul se aplica mai usor si rezista mai mult timp. De asemenea cand folosesc un pigment, inversez putin ordinea in care aplic produsele de make-up: incep cu machiajul ochilor si apoi continui cu machiajul fetei, pentru a putea curata cu usurinta (cu servetele umede sau dischete cosmetice imbibate cu apa micelara) eventualele particule care ajung pe ten.

I’m not a big fan of eyeshadow pigments, because I think they are messy, but I fell in love with the shade of this Elf pigment.  I think that this shade makes brown and green eyes pop. I use setting spray on a flat brush to apply this pigment, to avoid fall outs and to make the product last longer. I start with the eye makeup when I use this product, so that I can easily clean up if things start getting messy.

1-IMG_3062

1-IMG_3063

1-IMG_3060

  • Sephora pudra bronzanta in nuanta medium/ Sephora bronzing powder in the shade medium

In afara de faptul ca isi face treaba pentru care a fost destinata, cel mai mult imi place la aceasta pudra ca nu contine ulei, lucru deloc de neglijat pentru o persoana cu tenul gras/mixt. Nuanta medium se potriveste cel mai bine persoanelor cu pielea bronzata sau mai inchisa la culoare. Celor care au pielea alba, le recomand o nuanta mai deschisa.

The thing I most love about this bronzing powder is that it’s oil free, and that is a big plus for my already oily skin. The medium shade is more appropriate for bronzed and darker skin. If you have fair skin color, you should go for a lighter shade.

1-IMG_3055

1-IMG_3056

1-IMG_3057

  • Oja Rimmel London 60Seconds in nuanta 503 – Mind the gap, Victoria/ Rimmel London 60Seconds nail polish in the shade 503 – Mind the gap, Victoria

Culoarea acestei oje are nuanta perfecta de albastru, din punctul meu de vedere, si mi se pare atat de potrivita pentru vara. O am de anul trecut, dar imi place la fel de mult!

This nail polish is in the perfect blue shade, that I absolutely love. It’s perfect for summer! I have this nail polish from last year, but still like alot.

1-IMG_3054

1-predelut-4

  • Apa termala OXYANCE City Rescue pentru pielea sensibila/ OXYANCE City Rescue thermal water for sensitive skin

Acesta este produsul meu favorit in aceasta vara si il port mereu cu mine in geanta. Apa termala are multiple intrebuintari: ca lotiune tonica, pentru calmarea arsurilor solare, pentru fixarea machiajului, pentru a revigora tenul, pentru calmarea pielii dupa epilare sau ras etc. Un produs foarte bun, recomand!

If I had to choose one single product that I loved this summer, that product would definitely be the Oxyance City Rescue Thermal Water. I always have it in my bag. You can use it in many ways: as a toner, to calm sun burns, to set your makeup, to refresh your skin. It’s a holy grail type of product, I recommend it!

1-IMG_3045

  • Lotiunea de corp Elmiplant Skinnergy so pampered! pentru piele uscata/ Elmiplant Skinnergy so pampered! body lotion for dry skin

O lotiune de corp lejera, potrivita pentru vara, cu un parfum placut, nu foarte intepator. Este suficient de hidratanta si intra in piele destul de repede. O bila alba de la mine, pentru acest produs :)!

This product it’s summer appropriate, because it’s moisturising, doesn’t feel greasy, absorbs quickly into the skin and smells nice. So thumbs up for this body lotion :)!

1-IMG_3050

  • Balea crema pentru picioare cu extract de arbore de ceai/ Balea foot cream with tea tree extract

Produsele pentru ingrijirea picioarelor sunt indispensabile pe toata perioada anului, dar cel mai mult in perioada verii, cand purtam mai mult sandale si tocuri. Aceasta crema hidratanta ofera o senzatie de comfort si prospetime picioarelor obosite, extractul de arbore de ceai avand proprietati antiseptice.

Foot care products are essential all the time of the year, specially in the summer, when we tend to wear more sandals and wedges. This Balea foot cream it’s refreshing and the tea tree extract has antiseptic properties.

1-IMG_3049

  • Balea spray pentru picioare cu extract de arbore de ceai/ Balea foot spray with tea tree extract

Acest spray face o echipa minunata cu crema pentru picioare, cele doua produse oferindu-mi confortul de care am nevoie pe perioada verii. Unde mai pui faptul ca au un pret accesibil?

This foot spray and the previously presented cream are the perfect duo for my feat. An another advantage is that Balea products are very affordable.

1-IMG_3046

2.Diverse/ Random

  • Colier Bershka/ Bershka Necklace

Am purtat acest colier de nenumarate ori, de cand il am. Imi place foarte mult si mi se pare ca se potriveste la foarte multe tinute. Mai multe poze, in care port colierul, puteti gasi in postarea anterioara, aici.

I wore this statement necklace from Bershka many times last month. I think that it looks good with different types of outfits, from casual to elegant. You can see more pictures where I am wearing this necklace here.

1-IMG_3042

  • Cartea „Cianura pentru un suras” de Rodica Ojog Brasoveanu/ The book „Cianura pentru un suras” written by Rodica Ojog Brasoveanu

In urma recomandarilor facute de simpatica Andreea de la Thrill of the heel, in filmuletul de aicim-am hotarat sa citesc acesta carte si bine am facut! Rodica Ojog Brasoveanu are un stil personal de a scrie, nu unul cotidian, iar cartea mai sus mentionata face parte din categoria celor, pe care nu iti vine sa le lasi din mana. Recomand celor carora le plac cartile cu tematica politista.

I started to read this book after i saw this video by Andreea from the Thrill Of The Heel blog.The autor, Rodica Ojog Brasoveanu, has an unique style and when you start reading this book you won’t let it down until you finish it.

1-11855449_847742805275073_907318553_n

  • Filmul „Game plan” cu Dwayne Johnson si Roselyn Sanchez/ The „Game plan” movie with Dwayne Johnson and Roselyn Sanchez

gameplan00

Sursa foto/ photo source: aici/ here.

Un film foarte simpatic si atipic celorlalte filme, in care joaca actorul Dwayne „The Rock” Johnson. Merita vizionat alaturi de cei dragi si un cappucino, intr-o seara de duminica :).

I loved this movie, because it’s funny and has a really nice message. Dwayne „The Rock” Johnson, opposed to other roles he played, is not so tough this time. The right way to watch this movie is on a sunday night, surrounded by the ones you love and drinking  a nice cup of cappuccino.

***

Acestea au fost preferatele mele din luna ce a trecut! Astept sa imi spuneti si voi ce ati folosit cu placere in luna iulie, in casuta de comentarii. Pe data viitoare 🙂.

That’s all for my July favorites. I’m waiting for your July favorites in the comment box below. See you next time 🙂.

Aveti grija de voi/ Take care,

Iulia.

images

Favoritele lunii Iunie/ June favorites 2015

Buna dragile mele/ Hello my dears!

1-pizap.com14364767258181

In postarea de azi vreau sa va vorbesc despre preferatele mele din luna ce a trecut. Sa incepem!

Today I want to share with you my favorites from the last month. Let’s begin!

1. Ingrijire&machiaj/Beauty&make-up 

In aceasta categorie sunt doar doua produse de machiaj, deoarece in perioada verii obisnuiesc sa ma machiez mai putin si sa ma axez mai mult pe ingrijirea pielii/tenului.

1-IMG_2861

In the summer time I don’t wear much make-up and I tend to do way more skin care, so there are just 2 make-up products in this category.

  • Essence fard de obraz silky touch in nuanta summer dreaming/ Essence silky touch blush in the shade summer dreaming

1-IMG_2852

Nuanta acestui fard de obraz este una atat de delicata si de frumoasa, incat a devenit preferatul meu chiar dupa prima folosire. Denumirea i se potriveste perfect.

1-IMG_2853

This blush has such a nice and delicat shade. I loved it from the first time I started using it. The shade’s name is also very well chosen.

  • Trusa de sprancene Oriflame/ Oriflame eyebrow kit

1-IMG_2849-001

Este produsul meu preferat in ultimele luni pentru aranjarea sprancenelor. Trusa contine o ceara, o nuanta deschisa de fard de sprancene si una inchisa. Ceara o aplic pe sprancene inainte de aplicarea fardului, pentru ca, aceasta din urma, sa reziste mai mult. Folosesc nuanta deschisa pentru a-mi colora sprancenele si pentru a umple golurile, iar pe cea inchisa o folosesc in pliul ochiulului pentru definire. Fiind un maro inchis mat, este perfect pentru a fi folosit in acest fel.

1-IMG_2850-001

This is my favorite product in the past months for my eyebrow routine. The kit contains a wax, a lighter shade and a darker shade. I use the wax first and then with the lighter shade I fill in my eyebrows. The wax helps the color to stay in place. I use the darker shade in the crease, to define my eyes. It’s a mat dark brown color, so I find it perfect for this job.

  • Farmec baza complex fortifiant/ Farmec base coat fortifying complex

1-IMG_2845-001

Un produs foarte bun: coloreaza subtil unghiile, le intareste si ofera o baza perfecta pentru ojele colorate. De multe ori l-am folosit si singur.

A great product, that has a nice shade, strengthens my nails and provides a perfect base for the nail polish. I also used it by its own many times.

  • Farmec gel top coat

1-IMG_2846-001

Ofera un finish frumos unghiilor, iar impreuna cu baza fortifianta de mai sus, face echipa perfecta in ceea ce priveste rezistenta manichiurii.

It provides a nice finish to my nails and my manicure lasts more, when I use it with the base coat.

  • Oja cu efect de gel Essence in nuanta Wild White Ways/ Essence the gel nail polish in the shade Wild White Ways

1-IMG_2848-001

Se pare ca nu va trece nici o luna de vara, in care sa nu fie prezenta printre favorite o oja cu efect de gel de la Essence. Nuanta Wild White Ways este albul perfect, si poate fi folosit atat singur, cat si sub oja preferata pentru intensificarea culorii.

It seems like there won’t be any month this summer, without an Essence gel nail polish. The shade Wild White Ways is the perfect white, that can be used by it’s own or under our favorite nail polish shade to intensify the color.

  • Deodorantul Dove Go Fresh/ Dove Go Fresh Antiperspirant spray

1-IMG_2834-001

Cuvintele sunt de prisos in ceea ce priveste calitatea produsele Dove, iar deodorantul de mai sus nu face exceptie. Miroase foarte bine, ma protejeaza impotriva transpiratiei, este delicat si nu irita pielea, deoarece nu contine alcool. Are tot ce mi-as putea dori de la un deodorant.

I have only nice words to say about Dove beauty products. And the same goes for this Go Fresh Deodorant as well. It smells nice, it keeps me dry and it’s gentle with my skin, because it doesn’t contain alcohol. Would  could I wish for more?

  • Elmiplant Sun crema de fata cu FPS50/ Elmiplant Sun face cream with SPF50

1-IMG_2836-001

Este un produs indispensabil pentru mine in aceasta vara. Are o protectie ridicata, nu contine coloranti sau parabeni si este rezistent la apa. Odata aplicat pe fata, se absoarbe in piele si nu lasa acea pelicula alba, care mie mi se pare inestetica. Pretul este si el unul foarte rezonabil, motiv pentru care ma declar extrem de multumita de acest produs.

It’s a must have product for me this summer. Beside the fact that is a product with SPF50, it doesn’t contain parabens or dyes and it’s water resistant. When you apply it on your skin, the cream gets absorbed really fast and it doesn’t leave a white layer. It also has a reasonable price and I love it.

*

In continuare vreau sa va arat cateva produse minunate de la Eucerin, castigate pe blogul frumoasei Andreea de la A Beauty Tale (careia ii multumesc si pe aceasta cale) si care sunt parte acum din rutina mea zilnica de ingrijire.

And now I want to show you some excelent Eucerin products, that I won on the blog of the gorgeous Andreea from A beauty tale (Thank you again, dear!), and that are now part of my every day skincare routine. 

  • Eucerin crema hidratanta Aquaporin active/ Eucerin Aquaporin active moisturiser

1-IMG_2843-001

Aceasta crema este una bine formulata, care se potriveste perfect tenului meu (gras): il hidrateaza foarte bine si nu il irita. Tenul meu arata mult mai bine, de cand a intrat acest produs in rutina de ingrijire.

This product it’s perfect for my skin: it’s moisturising and it doesn’t contain irritants. Since I have it in my routine, my skin looks much better.

  • Eucerin DermatoClean gel de curatare/ Eucerin DermatoClean gel cleanser

1-IMG_2841-001

Acest gel de curatare este tot un  produs bine formulat, care curata delicat tenul si nu irita ochii (nu contine alcool, parfum sau alte ingrediente iritante). Cred ca va fi preferatul meu pentru multa vreme de acum incolo.

This is also a product, that doesn’t contain irritants and it’s gentle with my skin. I’m sure it will remain one of my favorites for a long time from now.

  • Eucerin DermoCapillaire Sampon antimatreata/ Eucerin DermoCapillaire Antidaruff shampoo

1-IMG_2833-001

Un sampon antimatreata, care nu contine parfum si care curata foarte bine scalpul. Dupa spalare parul capata o stralucire naturala.

This shampoo cleans my hair very well and doesn’t contain fragrance. After I use this product, my hair recovers it’s natural shine.

2.Diverse/ Random

  • Flash tattoos

1-DSC_0066-300x300

Sunt un must-have al acestei veri si eu sunt de parere ca arata incredibil pe pielea bronzata, dar nu numai. Pe cele pe care le-am folosit eu in luna iunie, le puteti gasi aici.

Flash tattoos are must-have for this summer. I think they look great anyway, but especially on a bronzed skin. You can find the ones I used last month here.

*

Acestea au fost favoritele mele in luna ce a trecut!Ne “vedem” luni pe blog cu o noua postare, de data asta de tip outfit 🙂.

These were my last month favorites! “See” you on monday with a new outfit post :).

Aveti grija de voi/ Take care,

Iulia.